Curtea Penală Internațională (CPI) este o instanță internațională permanentă care judecă cele mai grave crime care amenință pacea, securitatea și bunăstarea umanității. CPI are competența de a investiga și judeca Genocidul, Crimele împotriva umanității, Crimele de război, Crima de agresiune.
Misiunea CPI
Să asigure dreptatea pentru victime și să tragă la răspundere autorii crimelor care depășesc limitele unui stat național.
Ce este genocidul?
Dacă un grup etnic este supus unei presiuni politice susținute prin politici de stat care limitează drepturile acestuia și îl privează de resurse esențiale, aceste acte pot constitui genocid.
Conform Articolului 6 din Statutul CPI, genocidul este definit ca oricare dintre următoarele acte, comise cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios:
Uciderea membrilor grupului
Cauzarea de vătămări fizice sau mentale grave membrilor grupului
Impunerea de condiții de existență menite să ducă la distrugerea fizică a grupului
Adoptarea de măsuri pentru prevenirea nașterilor în cadrul grupului.
Transferul forțat al copiilor din grup către alt grup.
CPI intervine atunci când:
Statul nu poate sau nu vrea să acționeze: dacă autoritățile naționale sunt complice sau refuză să investigheze, CPI poate prelua cazul.
Genocidul depășește granițele naționale: dacă efectele genocidului afectează regiuni mai largi.
Sunt îndeplinite condițiile Statutului CPI: cazul trebuie să demonstreze o încălcare gravă și intenționată a drepturilor fundamentale.
Dovezile admise de CPI sunt următoarele:
Documente oficiale ale statului care arată politici discriminatorii
Declarații publice care incită la ură sau violență
Mărturii ale victimelor și martorilor
Statistici care arată impactul presiunilor asupra grupului
Rapoarte ale organizațiilor internaționale privind încălcările drepturilor omulu
Cine poate sesiza CPI în cazurile de genocid?
Organizații non-guvernamentale sau grupuri de cetățeni, prin furnizarea de dovezi și solicitări
Procurorul CPI, care poate iniția o investigație din oficiu
Consiliul de Securitate al ONU, în baza capitolului VII din Carta ONU
Un stat parte la Statutul de la Roma (Romania este stat parte
Cum protejăm un grup etnic de genocid ?
Informarea publică: conștientizarea publică a actelor de opresiune
Petitii publice pentru dizolvarea entităților opresoare care contribuie la genocid, cu solicitarea opririi finanțării acestor entități de către stat.
Documentarea cazurilor de discriminare şi opresiune pe criterii etnice, atât în raport cu legislaţia existentă a statului respectiv cât şi în cazurile unde nu există legislaţie în domeniu
Furnizarea dovezilor către CPI, pentru investigaţie
La Articolul 7 al statutului CPI se definesc, de asemenea, crimele împotriva umanităţii:
Prin crimă împotriva umanității se înțelege oricare dintre următoarele acte, comise în cadrul unui atac generalizat sau sistematic împotriva oricărei populații civile, cu cunoștința acestui atac. Acest articol stabilește faptele care constituie crime împotriva umanității, subliniind că acestea trebuie să fie parte a unui atac sistematic sau generalizat împotriva civililor, cu intenția clară de a produce aceste consecințe.
Uciderea
Exterminarea
Reducerea la sclavie
Deportarea sau transferul forțat de populație
Întemnițarea sau alte forme de privare gravă de libertate fizică, în violarea dispozițiilor fundamentale ale dreptului internațional
Tortura
Violența sexuală, inclusiv violul, sclavia sexuală, prostituția forțată, sarcina forțată, sterilizarea forțată sau orice altă formă de violență sexuală de gravitate comparabilă
Persecuția oricărui grup sau colectiv identificabil din motive politice, rasiale, naționale, etnice, culturale, religioase sau sexiste, (...) sau pe baza altor criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, în legătură cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice altă crimă aflată sub jurisdicția Curții
9. Disparițiile forțate de persoane
10. Crima de apartheid
11. Alte acte inumane de natură similară, care cauzează în mod intenționat mari suferințe sau vătămări grave integrității fizice, sănătății fizice sau mentale.
Comments